Casa Dosoftei

Casa Dosoftei…Având o aşezare centrală, la intersecţia a două mari bulevarde ale noului, dar şi vechiului Iaşi, am putea crede, şi pe bună dreptate, că această construcţie ridicată în secolul XVII este un punct important de oprire a trecătorului, sau măcar a privirii acestuia, cuprins fiind de impozanţa zonei prin care necesitatea vieţii l-a adus. Paşii acestuia ar trebui încet încet sa se rărească la vederea ei, măcar pentru câteva clipe, pentru ca mai apoi sa gonească din nou in ritmul alert al cotidianului prezent. Mintea, căreia făra voia ei îi este infăţişat acest edificiu, ar trebui să încerce în goana ei spre informaţie, să-i deschidă , fie doar imaginar, uşile ferecate.

Dar nu… “casa cu arcade”, cum mai este ea cunoscută, nu declanşează nici un val în cotidianul trecătorului, nu răreşte paşi, nu trezeşte întrebări, nu oferă răspunsuri…nu face nimic. Arareori uşile din scânduri late cu îmbinări firave de fier se deschid celui care doreşte să audă sunetul unor vremi de mult apuse, sa tragă în piept aerul încărcat de istorie şi timp, să se lase purtat de filele cărţilor expuse, să privească lumea printre gratiile ferestrelor încărcate de lumina altor timpuri.

Întrebarea firească este atunci: pentru ce mai există aceasta casă? De ce nu a fost luată înainte de tăvălugul necruţător al timpurilor noastre? Răspunsul este al fiecăruia dintre noi.

Indiferent de acesta, Casa Dosoftei există pentru a da mărturie despre cel care a fost Mitropolitul Dosoftei. Veţi spune: ei şi ce? mitropoliţi n-au fost şi vor mai fi? Şi totuşi îngaduiţi-mi încapaţanarea de a mă opri asupra acestuia şi asupra casei lui, cele doua entităţi cu greu putând fi separate, istoric vorbind.

Între aceşti pereţi şi-a găsit locul cea de-a doua tiparniţa din Iaşi din 1679 până în anul 1686. Aici, carţi importante pentru limba şi literatura noastră au luat drumul tiparului pentru a-şi lăsa o amprenta adânca în dezvoltarea – de ce nu? – a noastră ca romani, ca popor vorbitor de limbă română.

Mitropolitul Dosoftei a fost unul dintre cei mai mari cărturari ai istoriei noastre, fiind un deschizător de drumuri în ale poeziei şi ale traducerii. Un adevărat pioner al literaturii române, a cărui importanţă pentru noi s-a disipat de-a lungul veacurilor.

Aşa că lăsaţi-vă paşii sa se rărească şi privirea să colinde liberă printre coloane, prin cotloanele îmbâcsite cu istorie… printre umbrele altor oameni…ai altor timpuri.