Critica orasului industrial

Orasul secolului al XIX-lea s-a transformat inconstient intr-un monstru caruia omul s-a subjugat si aparent parea fara solutie. Dezvoltarea alerta a industriei a dus la marirea necontrolata a populatiei si a spatiului urban. Unul dintre exemplele cele mai elocvente este Londra, unde in aproximativ 50 de ani numarul locuitorilor s-a dublat.

Constientizand gravitatea problemelor s-au incercat diferite masuri pentru remedierea situatiei, un exemplu fiind solutia lui Haussmann , in Paris – o abordare realista a situatiei, nesocotind starea clasei muncitoare si deranjand pe micii burghezi. Se simtea nevoia insa a unei remodelari a orasului medieval si baroc dupa noile cerinte. Ca masuri s-au rationalizat caile de comunicatii prin realizarea unor artere si gari noi, s-a intocmit o specializare destul de puternica la nivelul sectoarelor urbane si au aparaut noi organe urbane care aveau sa schimbe aspectul orasului, cum ar fi marile magazine in Paris, ca La Belle Jardinière in 1824 sau Bon Marché in 1850, hoteluri si cafenele.

Orasul incepe sa nu mai aiba o forma bine determinata; limitele impuse de structura veche medievala au fost depasite, centura reala care imprejmuia orasul, tinandu-l compact – zidul de aparare – ne mai luandu-se in considerare. Astfel s-a dat frau unei dezvoltari haotice a spatiului urban, construindu-se in ritm alert, dar omitand analizarea atenta a efectelor ulterioarecu care vor avea de-a face asupra populatiei si esteticii urbane .

In 1848 Londra se confrunta cu una din cele mai grave probleme: epidemia de holera incepuse sa ameninte cu moartea si anuntandu-se a fi mult mai devastatoare decat epidemia de ciuma cu care Londra se confruntase. Nivelul de insalubritate a orasului depasise orice limita, locuitorii infundandu-se in materii fecale si sufocandu-se de mirosul insuportabil, vechea canalizare ne mai facand fata cerintelor numarului tot mai mare a locuitorilor. Cunostintele mecicale, insuficiente in acele timpuri, au condus la concluzia – eronata desigur – ca aerul e principala cauza pentru raspandirea bolii.

Mergand pe aceasta premisa , in 1856 s-a luat decizia constructiei unui noi sistem de canalizare. Autorul, inginerul Joseph Bazalette, a proiectat noua canalizare a Londrei, numita Sewer King – un proiect ambitios de a scapa de starea mizera in care se afla capitala Angliei. Cu toate ca mirosul disparuse aproape in totalitate dupa primele trei luni de la deschiderea si punerea in functiune a noi canalizari, epidemia de holera a reinceput sa faca victime si abia atunci s-a pus problema sursei de apa potabila care alimenta populatia sa nu fie infestata.

Acesta este un exemplu al starii in care se afla Londra in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Desigur, problemele continuau in aproape toate domeniile, insa incercandu-se a se da tot felul de solutii pentru a ameliora situatia.

„Haosul arhitectural” de care vorbeste Considérant, defineste realitatea acelor timpuri. Orasul industrial parea de neoprit din dezvoltarea sa, inaintand fara o lege anume, inghitind spatiul si mintile orasenilor. Pentru a solutiona o astfel de situatie parea imposibil, oamenii de specialitate venind cu tot felul de solutii, unele din ele tinad de domeniul imaginarului.

In urma abordarilor stiintifice s-au dedus doua categorii de ganditori – sunt cei inspirati de sentimentele umanitare, cum ar fi functionarii municipali, oamenii Bisericii, medici si igienisti datorita carora s-a infiintat Comisia regala de ancheta asupra igienei in Anglia si au contribuit la crearea legislatiei engleze a muncii si habitatlui. Cealalta categorie o constituie ganditorii politici, care nu intarzie sa vina cu informatii precise si de amploare cu referire la situatia locuitorilor englezi.

Din aceasta categorie se prezinta idei si se ridica spirite diverse sau chiar opuse, cum sunt Matthew Arnold si Fourier sau Engels si Ruskin, menite a denunta igiena fizica si deplorabila a marilor orase industriale – habitatul muncitoresc insalubru, distantele mari dintre locuinta si locul de munca, drumurile cu aspect ostil si lipsa gradinilor publice. Se ia in considerare si igiena morala – existenta unor diferente clare intre cartierele de locuit ale diferitelor clase sociale, punand in evidenta segregarea, uratenia si monotonia constructiilor celor saraci.

S-au propus remodelari ale societatii in functie de cele doua directii fundamentale ale timului, trecut si viitor, facand ca aceste reflectii sa faca parte din imaginar. Orasul viitorului e perceput prin doua tipuri de proiectii spatiale, doua modele – progresist si culturalist.

MODELUL PROGRESIST este sustinut in mod diferit de lucrarile lui Owen, Fourier, Richardson, Cabet si Proudhon si este rezultatul unei gandiri pozitive, orientata catre viitor, care imbratiseaza ideea de progres. In societatea progresista omul tip este personajul principal; el defineste persoana implinita economic si social, independenta de diferentele de loc si de timp. Desigur, orice om tip are parte de o ordine tip, care poate fi aplicata oricarui grup uman. Aceasta ordine implica acel spatiu larg deschis, perforat de goluri si verdeata.

Simbolul progresului coincide cu egalizarea claselor sociale , impartirea egala a aerului, luminii si apei (lucruri ce par frumoase, dar care puse in aplicare duc la esec). Locuinta este standardizata, prezentand o solutie colectiva, dar si individuala,fiind „primul lucru de care trebuie sa ne preocupam”(Proudhon). Omul este cazat intr-un spatiu egal cu al vecinului, se desfiinteaza tipurile de locuinte in functie de clasele sociale, dupa cum sustine Considérant.Orasul se dezvolta spontan, neurmand o ordine si o forma preconceputa, insa se dorea un oras mediu, nu foarte mare, mergand mai departe spre idea de oras-sat, unde beneficiarul are parte de o casuta si propriul pamant din jurul acesteia de care sa se bucure.

MODELUL CULTURALIST este sistinut de lucrarile lui Ruskin, William Morris, E. Howard si nu are reprezentanti francezi. Spre deosebire de modelul progresist, cel culturalist vizeaza gruparea umana si orasul.

Intreaga analiza si critica se realizeaza prin comparatie cu trecutul. Din aceasta cauza modelul a gasit raspuns in Anglia, unde populatia vazuse intreaga latura neagra a industrializarii.

Se cauta stadiul ideal al trecutului si se incearca reintoarcerea la acea forma.Amenajarea spatiului urban se va face dupa modalitati mai putin riguros determinate; se iau in calcul nevoile spirituale si estetice ale locuitorilor. Orasul are limite precise, dimensiuni modeste, inspirate din orasele medievale si face contrast cu natura, orasul fiind lipsit de geometrivism, considerandu-se asimetria ca fiind oridinea organica – idei sustinute de Ruskin si Morris. Tot pentru acestia estetica joaca rolul pe care il joaca igiena la Owen.

Cladirile trebuie sa fie diferite una fata de cealalta, se promoveaza constructiile individuale in defavoarea celor colective, se proiecteaza edificii comunitare si culturale pentru a hrani sufletul. Arta este legata prin traditie (un concept de cultura fiind cheia de bolta). Culturalistii desfiinteaza solutia lui Fourier, considerand-o un refugiu impotriva saraciei lucii. Temporalitatea creatoare nu are curs in acest model, societatea stagnand intr-un mediu istoric artificial.

Exista o antiteza clara intre cele doua curente, insa amandoua se refera la oras ca la un lucru, un obiect reproductibil, in loc sa fie perceput ca o problema sau un proces, amandoua scot orasul din elementul timpului,situandu-l ori inainte,ori inapoi si impiedicand astfel o relatie intre timpuri si generatii. Fiind smuls temporalitatii, el devine utopic.

In practica nici un model nu s-a bucurat de foarte multa publicitate, fiind un numar nesemnificativ de realizari concrete. Cele mai multe se asesc in Europa – asezamintele lui Owen la New Lanark sau falansterul Guise a lui Godin. In America exemple sunt coloniile intemeiate de elevii lui Owen, Fourier si Cabet. Toate au dat gres destul de repede datorita taierii legaturii cu realitatea socio-economica contemporana.

Cu toate aceste, desi privite ca fiind curiozitati, aceste modele nu servesc decat unor altor modele, cautarea unui oras perfect continuand si in secolul urmator, secolul XX.

Autor: Tecuceanu Diana