Iaşi – un oraş al parcursurilor, limitelor şi pragurilor

Iaşiul, un oraş cu o istorie îndelungată, ne prezintă numeroase faţete, numeroase straturi ale ţesutului său urban datorate trecerii timpurilor, a curentelor de tot felul. Prin această complexitate urbană, Iaşul are ceva de oferit aproape la fiecare colţ de stradă, în fiecare loc în care paşii călătorului se opresc pentru a lăsa privirea să cutreiere. Abundă în monumente şi simboluri, mai noi sau mai vechi, în urme ale trecutului, dar şi ale noului aflate într-o permanentă simbioza dar mai ales antiteză.

Cu siguranţă felul în care dezvoltarea modernă a oraşului a ştiut să asimileze şi să pună în valoare polii istorici ai vechiului Iaşi nu a dus la una dintre cele mai fericite situaţii, atât urbanistic cât mai ales în plan social, al orientării în oraş. În ciuda atitudinii specifice economiei de piaţă cu al său aer românesc, elementele marcante ale cadrului construit au reuşit să-şi păstreze, măcar parţial, caracterul şi impozanţa de odinioară, chiar daca nu ştim pentru cât timp. Din acest considerent, voi încerca în căutarea şi analiza parcursurilor Iaşului să privesc atât prin perspectiva situaţiei actuale cât şi prin ochii celor de odinioară.

Din fericire, clădirile istorice importante ale oraşului (poate datorită dezvoltării mai încete a oraşului) au reuşit să evite vecinătatea giganţilor arhitecturii corporatiste. Mă refer în principal la clădirile mai vechi deoarece puţine sunt clădirile contemporane ce au reuşit să devină cu adevărat simboluri şi indecşi ai „cetăţii” (majoritatea fiind doar simboluri trecătoare ale economiei de piaţă).

Vechile axe ale oraşului, trasate în urmă cu secole, au reuşit să se impună în faţa tendinţelor urbanismului secolului 20 şi 21.

În continuare voi analiza principalele orientări, parcursuri, limite şi praguri prezente în cadrul celor mai importante axe ale Iaşului, axe date în mare parte de clădiri istorice. Poate cea mai marcantă direcţie a oraşului este cea data de doi dintre polii acestuia: Biblioteca Centrala Universitara şi Palatul Culturii. Această axa are ca punct de inflexiune Piaţa Unirii cu Hotelul Traian, conducând parcursul străzii Lăpuşneanu spre bulevardul Ştefan cel Mare, încununata de perspectiva frontală asupra Palatului Culturii. Biblioteca şi-a câştigat de-a lungul timpului rolul de index al oraşului, în jurul acestui edificiu gravitând cele mai importante artere ale oraşului. Aceasta constituie totodată capul de perspectivă a străzii mai sus menţionate. Începutul parcursului dat de strada Lăpuşneanu este flancat pe de o parte de cei doi „piloni” reprezentaţi de clădirea RomTelecom şi cea de vis-a-vis. Aceştia constituie pragul ce anunţă intrarea în acest coridor plin de istorie şi însemnătate. Tocmai prin alura aceasta de coridor, strada conduce la un efect de pâlnie absorbind pietonul dornic de evadare din zgomotul oraşului. Este un moment de linişte, un prilej de rărire a paşilor, de reflectare, de schimbare a ritmului în care vedem lumea din jur. Totodată, prin caracterul închis, discret iluminat în anumite puncte-spărtura, acest parcurs creează acea tensiune necesara savurării exploziei de lumină din piaţă.

Piaţa Unirii constituie un spaţiu central, organizat în jurul unei statui, capăt al altei axe reprezentate de piaţa din faţa Spitalului de Urgenta (marcată şi aceasta de o statuie). Congruenţa celor doua direcţii potenţează şi mai mult importanţa simbolică a acestui spaţiu urban, oferindu-i o viaţă proprie.

Următorul segment al parcursului (prin importanţă ar putea reprezenta o axă în sine) are drept capete de perspectivă Hotelul Traian şi Palatul Culturii, ambele încărcate de istorie, aflate totodată în antiteză cu arhitectura funcţionalistă din jur.

Frumuseţea acestei orientări majore a oraşului este dată de axele secundare ce o întretaie, principala fiind cea dată de Teatrul Naţional şi Mitropolie. Acest punct de maximă intensitate a întregului parcurs este potenţat de parcul şi promenada aşezată perpendicular pe direcţia străzii , obligând trecătorul la un moment de pauză, de admiraţie şi de odihnă. Cele două edificii simbolizează polii pe care s-a ridicat oraşul – cultura şi credinţa. Aflaţi in acest punct putem descoperi cu uşurinţă adevăratul spirit (între timp aproape pierdut sau cel puţin estompat) al acestei aşezări.

Oriunde privim descoperim noi şi noi semne ale acestei simbioze. Palatul ce se ridică măreţ în capătul de perspectivă, adaugă o a treia funcţie importantă a oraşului, aceea de capitală a Moldovei. Căutând în continuare sensuri noi acestui loc, ne întoarcem privirea spre piaţa prin care tocmai am trecut. Aici descoperim un simbol al trecutului de nod important de circulaţie, de târg al oraşului. şi anume hotelul Traian.

Prin conlucrarea influenţei a tuturor acestor simboluri şi semnificaţii consider că acest loc este adevăratul centru al Iaşului, cel puţin din punct de vedere spiritual şi istoric, spaţiu în care, ignorând vacarmul traficului, Iaşul ni se descoperă în toată frumuseţea şi impozanţa lui, în care respirăm aerul unor vremuri aproape uitate.

În continuare părăsim acest loc al visării şi aducerii aminte, pentru ca, trecând pe langă biserica Trei Ierarhi, să ajungem , în sfârşit, la edificiul ce încununează această axă – Palatul Culturii. Ieşind de sub umbra „străjerilor” acestei „poteci”, perspectiva ni se lărgeşte spre a cuprinde tot acest ansamblu. Apropierea de Palat de este controlată şi pregătită de masa de verdeaţă atent aşezată. Palatul, prin importanţa şi poziţionarea lui centrală în oraş, s-a transformat într-un index atât pentru acestă zonă a Iaşului cât şi pentru întregul municipiu.

Acest statut este dat şi de numeroasele axe ce îl au ca punct terminus: axa mai sus menţionată, axa Hotel Europa – Palatul Culturii şi, o axă mai scurtă dar nu lipsită de frumuseţe şi însemnătate, Teatrul Luceafărul – Palat. Este interesant de observat cum toate aceste direcţii nu sunt receptate ca plecând de la Palat ci toate sunt văzute convergând către acesta, gravitând in jurului lui. I se supun şi totodată profită de capacitatea lui de a amplifica orice parcurs ce-l include.

Axa Hotel Europa – Palatul Culturii este una de factură recentă dar nu lipsită de importanţă şi capacitate de polarizare. Întregul parcurs este amplificat, ca şi în cazul axei parcurse anterior, de axele secundare ce impun un anume ritm trecătorului atras de acesta direcţie. Cea mai importantă axa de acest fel este cea dată de Hala Centrală şi sediul SRI, a cărei intersecţie cu orientarea principală este marcată prin piaţeta ce se deschide în faţa centrului comercial. Prin natura clădirilor ce-l delimitează, acest parcurs secundar este un simbol al comerţului, al capitalismului. Apropierea de Hală ne este pregătită şi ritmată de seriile de trepte ce precedă edificiul, forţându-ne la o perspectivă ascendentă, impozantă (în ciuda înălţimii reduse). Întâlnim şi aici motivul celor doi piloni ai „intrării” dar sub o formă mai specială şi poate mai puţin perceptibilă: un dom şi echivalentul său în negativ, un gol de acelaşi diametru.

Continuând către Palat, parcursul amplifică şi marchează apropierea de această axă-prag formată de Hotel Moldova şi Moldova Mall, două clădiri înalte, adevăraţi stâlpi ai porţii către „curtea” Palatului.

Întorcându-ne la locul de început al calatoriei noastre de până acum, la Biblioteca Centrală Universitară, descoperim (chiar daca nu ne-a fost indiferent de la bun început) un nou ax important al ţesutului Iaşului, şi anume, bulevardul Copou.

Ca un adevărat străjer al lumii „din deal”, biblioteca, cu al ei „coif” bine proporţionat, marchează trecerea spre o altă faţă a oraşului, scăldată în verdeaţă şi istorie. Caracterul pronunţat ascendent al acestei „cărări” obligă privitorul să-şi ridice privirea, sa îşi deschidă ochii larg şi, odată cu ei, sufletul, toate acestea pentru a putea absorbi ceea ce numai Copoul poate oferi în Iaşi.

Primul prag de-a lungul acestui parcurs este dat de clădirea principală a Universităţii „Alexandru-Ioan Cuza”, un adevărat palat al invăţăturii. Aceasta, prin orientarea ei paralelă cu strada, creează un ax perpendicular încheiat de corpul B al universităţii, şi acesta un edificiu important ( cel puţin prin mărime dacă nu prin valoare arhitecturală). Caracterul ascendent al deplasării duce la o relevare treptată a clădirii ca şi cum importanţa covârşitoare a acesteia ar fi prea multă şi prea brutală pentru a fi infăţişată deodată. În acelaşi timp, aceasta parcă se dă la o parte pentru a face loc intrării în scenă a elementului principal al axei – Parcul Copou.

Acest parc, deşi nu deţine materialitatea unui edificiu, reuşeşte să devină actorul principal. Izbuteşte acest lucru prin numeroasele conotaţii pe care le are cu istoria oraşului dar cel mai mult prin legătura dintre acesta şi cel a cărui statuie ne priveşte şi ne ghidează începutul aceste „procesiuni” pe coasta dealului – Mihai Eminescu, omul care a oferit şi a primit mai mult decât oricare altul de la acest spaţiu al visării.

Prin înaltimea la care este aşezat şi prin perspectivele ce le ofereau cândva „codrii” Copoului asupra târgului Ieşilor, parcul poate fi considerat un univers în sine, un mediu de evadare din oraş.

Si totuşi, oricât am dori aceasta escapadă, adevăratul farmec al Iaşului este omniprezent, simbioza dintre Iaşi şi parcul Copou fiind imposibil de destrămat. Iaşul n-ar mai fi oraşul pe care-l cunoaştem aşa cum parcul Copou n-ar mai avea aceeaşi putere de simbol fără „cetatea”-i protectoare.

Parcursul continuă cu alte monumente şi spaţii verzi, statui şi largouri, pentru ca să se încheie într-un mod nu tocmai fericit. Aşa că am putea considera drept capăt pentru acesta axă, parcul.

După cum am arătat în aceste câteva rânduri, Iaşul nu este nici pe departe sărac în semne şi simboluri, în elemente ce atrag şi ghidează ochiul, în locuri ce te indeamna să respiri adânc spre a te bucura pe deplin de „miresmele” lor. Şi aceasta nu e tot, este doar faţeta cea mai evidentă a Iaşului, acesta având mult mai multe de oferit celui care are cu adevărat „ochi” să „vadă”.