Oraşul - proces evolutiv

Vad orasul ca fiind o entitate vie, si nici nu cred ca poate fi conceput altfel, in sensul in care acesta este un mediu care nu solicita unor fiinte atat de complexe cum suntem noi o adaptare la el, dimpotriva orasul ar trebui sa fie adaptat la stilul nostru de viata, sa fie cel mai bun compromis, sa fie acel lucru care sa ne leaga si o amprenta incontestabila a unui loc de provenienta.

Daca in acest caz procesul evolutiv al orasului necesita si o evolutie din partea noastra in a ameliorara efectele negative cauzate de factorii sociali, economici, politici ajungem la concluzia ca nu cunoastem mai nimic din modul prin care un spatiu de acest gen ar trebui sa functioneze. Teoria te poate duce pana la intr-un anumit punct, lipsa de practica din ultima vreme este cea din cauza careia evolutia in directia unei solutionari pare ca stagneaza.

Utopiile de pana acum nu fac previziuni asupra orasului viitorului ci isi axeaza intreaga filozofie pe un numar de domenii si acela foarte restrans judecand orasul doar dintr-o perspectiva limitata. O concluzie destul de importanta la care s-a ajuns insa este ca, o complexitate ca cea a orasului necesita o judecata interdisciplinara la un nivel foarte inalt. In prisma acestei noi conceptii se va ajunge ca urbanismul sa nu mai poata fi practicat decat in echipe, individualismul lovindu-se nu numai de incapacitatea de a excela in toate domeniile ci si al unicitatii perpectivei din care eventuala idee poate fi privita.

In ciuda exemplelor de pana acum nu numai ca nu cunoastem un eventual pas inainte in conceptia orasului, dar nici macar nu stim daca aceast pas a fost facut deja intr-o directie (si aici ma refer la utopii) dar aceasta directie nu a fost exploatata indeajuns (adaugandui-se atribute noi); nu putem astfel spune de exemplu ca vremea urbanismului de plansheta a trecut (sistemul nu este bun) doar pentru ca incercarile pe acest model nu au avut exemple pozitive; urbanismul de plaseta ar putea foarte bine fi punctul de plecare pentru o gandire mai complexa.

La fel cum sunt prezentate si de Francoise Choay, modelele urbane actuale sunt bazate la randul lor pe niste utopii, este normal ca urmatorul pas in evolutia orasului sa se situeze in taramul imaginarului.

Modelele principale la momentul de fata prezente in configuratia urbana chiar daca intr-o forma mai mult sau mai putin evidenta sunt modelul progresist si cel culturalist, bineinteles ca experimentele in amenajarea spatiului urban apartinand secolelor trecute inca sunt prezente in lume dar ele reprezinta exceptii si au mai multe probleme neabordate decat cele doua de mai sus.

Pentru a putea percepe mai bine formele actuale ale organizarii orasului e nevoie sa privim in preurbanism acolo manifestandu-se conceptele care stau la baza progresismului si culturalismului din urbanism.

Daca ar fi sa caracterizam printr-un singur cuvant ceea ce inseamna modelul progresist am putea spune ca este tipizarea, cu o gandire orientata in acelasi timp spre viitor. Omul vazut de cei care cred in acest model este acelasi peste tot in lume scos din contextul culturii sau a timpului in care traieste, nu este decat „Suma constantelor psiho-fiziologice recunoscute, inventariate de persoane competente“ - Le Corbusier. Acest concept vine in contradictie cu cel al culturalistilor in care fiecare membru al comunitatii este important si indispensabil.

Modul de gandire de mai tarziu este dus chiar la extrem: 'Asa va fi condusa turma' - Le Corbusier. Dominat de ordine prin stricta delimitare a spatiilor locuibile de cele cu verdeata, obiectivul modelului progresist este acela al randamentului maxim, mai bine sau mai prost asumat. In unele cazuri abundenta detaliilor fac chiar imposibila variatia pe model.

In preurbanism gasim bazele celuilalt model cel culturalist, inclinatia lui evidenta fiind catre cultura si studiul evului mediu. Daca modelul progresist il avea ca militant pe Considerant, aici Ruskin si Moris proslavesc asimetria si neregularitatea, marci a unei ordini organice. Ordinea este cea care defapt da nastere urbanismului, dorinta de a ordona si de a oferi solutii utilitare si practice.

Compromisul, insa, care se face in adoptarea modelului progresist in majoritatea amenajarilor urbane este imens, avand repercursiuni serioase asupra locuitorilor, a caror nevoi sunt sparte in bucati digerabile din cauza unei incapacitati de interelationare a acestora. Avem astfel in Carta de la Atena functiuni ca circulatia care este tratata, paradoxal, facandu-se abstractie de spatiul construit existand o independenta reciproca chiar intre cele doua.

Ceea ce e important in final este discernamantul cu care se lucreaza la nivelul orasului, pastrand ceea ce conteaza si reconstruind. O evolutie a societatii nu se poate intampla fara o evolutie a orasului si cred ca acest lucru este si reciproc. Totul se rezuma cred ca acea imagine, utopica deocamdata normal, a unei panorame a orasului vazuta de undeva de sus, in care nu numai ca poti percepe in perspectiva vizuala atat silueta cat si detaliile ci va fi posibila si o perceptie si parcurgere temporala in care evolutia orasului este asemenea unei bune conlucrari a vechiului si a noului, fiecare dintre cele doua fiind reprezentate de ce au ele mai bun de oferit (atat din prisma esteticii cat si din cea a eficientei), toate acestea dispuse in concordanta cu locul si cu timpul, amprenta arhitecturii organice neputand fi ignorata. Sau poate spiritul orasului viitorului sa se simta in strada intr-o mentalitate vizibila si sincera a oamenilor a caror nevoi sunt indeplinite de oras si chiar inlesnite de acesta, si a caror caractere apartin locului.

Autor: Sescioreanu Alexandru