Bruno Taut, Un program de arhitectură (1918)

Arta ! — un lucru mare, dacă există cu adevărat. Astăzi această artă nu există. Direcţiile dezbinate se pot regăsi intr-o unitate numai sub auspiciile unei noi arhitecturi, in aşa fel încât toate disciplinele individuale se vor contopi în ea. Atunci nu vor mai exista graniţe între arta decorativă, plastică şi pictură, toate vor fi una : construcţia.

Construcţia este purtătoarea nemijlocită a forţelor spirituale, făuritoarea senzaţiilor întregului, astăzi latente, însă mâine vii. Doar o revoluţie completă în domeniul spiritual va putea crea un asemenea mod de a construi. Dar această revoluţie nu vine de la sine şi nici această construcţie. Ambele trebuie să fie dorite — arhitecţii clin ziua de azi trebuie să pregătească noua construcţie. Munca lor, raportată la viitor, trebuie uşurată şi susţinută în mod public.

De aceea :

I. Sprijinirea şi adunarea forţelor ideale din rândul arhitecţilor

a) Sprijinirea ideilor arhitecturale care, depăşind formalul, aspiră la strângerea tuturor forţelor populare, ca simbol al făuririi unui viitor mai bun, şi învederează caracterul cosmic al arhitecturii, aşa-numitele utopii. Acordarea de subvenţii publice, sub formă de burse, unor arhitecţi cu orientări radicale pentru asemenea lucrări. Mijloace pentru răspândire, prin publicare, pentru confecţionarea de modele şi

b) pentru un teren de experiment (de exemplu, în Berlin : Tempelhofer Feld) pe care arhitecţii pot construi machete mari ale ideilor lor. Tot aici să fie încercate şi perfecţionate construcţii provizorii în mărime naturală, noi efecte arhitectonice, de exemplu cel al sticlei ca material de construcţie, şi să fie arătate maselor largi. Profanul, femeia şi copilul îl duc pe arhitect mai departe decât specialistul rigid. O echilibrare a cheltuielilor prin materialul rezultat din topirea unor statui, dezafectarea unor amenajări memoriale, precum şi prin participarea industriilor în dependenţă de construcţiile experimentale. Ateliere alături de colonii de meşteşugari şi artişti, pe terenul de experimentare.

c) Luarea de decizii, în privinţa împărţirii mijloacelor materiale, de către un mic consiliu format jumătate din arhitecţi creatori şi jumătate din profani având concepţii radicale, în cazul în care nu se ajunge la un acord, atunci va decide un profan ales din consiliu.

II. Case pentru popor

a) începerea unor ample construcţii de case pentru populaţie ; nu în cadrul oraşelor, ci pe teren viran; ca anexe la aşezări, grupări de clădiri pentru teatru, concerte, cu pensiuni sau ceva similar. Prevederea unui timp de construcţie îndelungat; de aceea, începerea după un plan impunător, cu fonduri minime.

b) Alegerea arhitectului nu prin concurs, ci în funcţie de I.c).

c) în cazul în care se împotmolesc lucrările, atunci, în pauze, noi impulsuri, prin proiecte de extindere, noi idei, după I.a)-c).

Aceste construcţii să reprezinte prima încercare de unificare a forţelor populare cu artiştii, de construire a unei culturi. Ele nu-şi pot avea locul într-un oraş mare, deoarece acesta, putred, va dispărea precum vechea putere. Viitorul se află pe terenul nou, desţelenit, care se va hrăni singur (pe un fundament sigur).

III. Aşezări

a) O conducere unitară, prin care arhitectul fixează principii generale după care verifică proiectele şi construcţiile alese, fără a împiedica libertatea personală, în detaliu. Dreptul de veto al arhitectului.

b) ca şi II b.

c) Trecerea, în principiu, pe planul al doilea a formalului în raport cu raţiunile de ordin practic, fără nici o reţinere pentru găsirea celor mai simple soluţii şi pentru folosirea oricărei culori.

IV. Alte construcţii

a) Pentru artere şi, în funcţie de circumstanţe, pentru cartiere sunt valabile punctele III a şi b.

b) Nici o diferenţă între clădirile publice şi particulare. Atâta timp cât există arhitecţi liberi, sunt numai arhitecţi liberi. O dată ce nu există meşteri olari guvernamentali, nu trebuie să existe nici arhitecţi guvernamentali. Oricine poate realiza construcţii publice sau private. Sarcini ca la I c sau prin concursuri, care nu sunt anonime, ai căror participanţi sunt invitaţi şi premiaţi de către un consiliu, după I c; nici un proiect neplătit. Arhitecţii necunoscuţi se adresează, pentru invitaţie, consiliului. Anonimatul în concurs este lipsit de valoare, deoarece pot fi oricum recunoscuţi prin prezenţa lor artistică arhitecţii încununaţi de succes. În juriul de decernare a premiilor nu contează decizia majorităţii; fiecare judecător este răspunzător numai pentru sine. Cel mai bine un singur judecător. Ultima alegere, la nevoie, prin plebiscit.

c) Funcţionari pentru construcţii, precum consilieri edilitari etc., numai pentru a conduce lucrările locale, recepţionarea construcţiilor şi controlul financiar ; numai cu funcţii tehnice.

d) Fără titluri şi onoruri pentru arhitecţi (Doctor, Profesor, Consilier, Excelenţă etc.).

e) în toate să se dea prioritate caracterului creator, fără tutelă, o dată ce a fost însărcinat un arhitect.

f) în caz de contradicţie deschisă, decizia se ia de către un consiliu de la I c, care poate fi format printr-o corporaţie de arhitecţi.

g) Numai asemenea corporaţii de arhitectură au valabilitate în acest scop şi sunt recunoscute oficial, în cadrul cărora principiul de ajutor reciproc este aplicat pe deplin. Prin ele să fie influenţată şi politica de construcţii. Numai ajutorul reciproc face o comunitate fecundă şi activă. Este mai important decât numărul de voturi, care nu reprezintă nimic fără coeziune socială. El exclude concurenţa neartistică şi, astfel, necinstită.

V. Educarea arhitecţilor

a) Corporaţii conform IV g; în decizia asupra înfiinţării, constituirii şi supravegherii de şcoli tehnice ; alegerea profesorilor împreună cu elevii. Activitate practică, pe şantier şi în atelier, ca ucenic.

b) în şcolile de specialitate să nu se facă o instruire artistică, ci doar tehnică. Şcoli tehnice unitare.

c) Instruirea artistică în birourile arhitecţilor constructori, în funcţie de alegerea tinerilor care îi desemnează pe aceşti arhitecţi.

d) O instruire generală, în funcţie de înclinaţie şi cunoştinţele anterioare, în şcoli populare de artă şi universităţi.

VI. Arhitectura şi celelalte arte

a) Amenajarea, de către arhitecţi, sub forme plăcute, a expoziţiilor ; construcţii uşoare, pe locuri deschise şi plasarea lor în locuri circulate, populare, în genul iarmarocului.

b) Atragerea din plin a pictorilor şi sculptorilor la toate construcţiile, pentru a-i abate de la arta de salon ; deşteptarea interesului reciproc între arhitect şi „artist“.

c) Prin urmare şi introducerea studenţilor-arhitecţi în „arta nouă“, creatoare. Contează numai arhitectul care parcurge domeniul general al artei şi care înţelege strădaniile radicale ale picturii şi ale plasticii. Numai el va contribui la unitatea întregului.

Consideraţia sporită a arhitectului în viaţa publică, prin ocuparea de posturi mai importante, rezultă chiar din îndeplinirea acestui program.