El Lissitzky, ELEMENT Şl INOVAŢIE, 1924

Două momente determină creaţia modernă :

1. Elementul

2. Inovaţia.

1. Elementul

Creatorul modern cercetează comanda dată după funcţiunile pe care aceasta le are de îndeplinit. Apoi el alege pentru fiecare funcţiune elementul corespunzător. Elementele plastice sunt :

A. Cubul — conţine suprafaţa plană, muchia şi unghiul drept în trei direcţii fundamentale. Aşezat pe una din feţe, conturul său apare static-pătrat, iar aşezat în vârf, conturul său apare dinamic-hexagonal.

B. Conul — se formează pe baza cercului, a elipsei, prin conturul triunghiului, al parabolei, al hiperbolei, al spiralei. Deplasând vârful la infinit, el devine cilindru.

C. Sfera — cristalizarea universului. Sunt date, astfel, elementele plastice pentru tot ceea ce se construieşte, închis sau deschis:

Închis : casa (cub), silozul, elevatoarele (cilindru), balonul (sferă). Peretele pentru afişe. O sculptură antică etc.

Deschis : turnul Eiffel. Poduri. Aeroplane. Reclame luminoase din litere licărinde. Contrarelief (Tatlin) etc.

Dacă sunt puse în relaţie două sau mai multe elemente, se naşte o tensiune. Modul de echilibrare a tensiunilor determină construcţia, în cadrul forţelor de compresiune — ale sarcinii şi asupra reazemelor — apar în epoca modernă, ca nouă expresie, forţele de transmisie. Astfel apar nervura, deschiderea. Epoca modernă desparte elementele tensionate de cele care separă, care închid. Ea nu vrea să ascundă, să mascheze, să decoreze. Ea este sănătatea goliciunii.

Elementele pentru material : - în funcţie de rezistenţă : beton (compresiune), oţel (transmisie) etc.

- în funcţie de prelucrare : aluminiu (ştanţare), sticlă (turnare) etc.

- în funcţie de cerinţe : preluare de sarcini sau compartimentare.

Materiale de compartimentare sunt sticla, pânza cauciucată, plăcile din lemn presat. De aici rezultă pentru noi calităţile exterioare ale suprafeţei : aspră şi netedă, rugoasă şi polisată, strălucitoare, transparentă etc. Astfel apar concomitent un efect optic şi unul tactil. Acest lucru l-a accentuat îndeosebi pictura modernă, ea deschizând, de altfel, drumul şi altor domenii.

Elementele pentru culoare :

Este vorba de culoarea nedescompusă, deci nu de nuanţe şi nici de ton (pe acesta îl posedă materialul însuşi), ci de culoarea care tinde spre un efect fiziologic direct. Roşul cu pulsul la maximum. Culoarea igienei şi a spaţiului — albul. Negrul care anulează volumul.

În oraşul modern culoarea poate îndeplini funcţiunea de indicare a direcţiei : toate străzile cu aceeaşi direcţie primesc aceeaşi culoare (de exemplu, etajele superioare). Astfel se satisface şi necesitatea de orientare, în cazul celei de-a cincea faţade — vederea de sus.

În acest mod posedăm o serie de clemente ale modelării care să poată fi ordonate într-un tabel, precum tabelul elementelor chimice. Aceste elemente ar da deja prin ele însele un material, la fel ca toate crâmpeiele transmise pe cale istorică, cu care ne-am jucat până acum. însă o compunere aleatorie a elementelor singure poate da, în cel mai bun caz, stimulente estetice, iar de aşa ceva nu avem astăzi nevoie. Este vorba, mai degrabă, de modul de compunere şi astfel ajungem la cea de a doua componentă a modelării moderne.

2. Inovaţia

Creatorul modern cercetează comanda dată după funcţiunea pe care aceasta o are de îndeplinit. Apoi el găseşte, întru funcţiunile date, - compunerea „firească“, cea mai simplă, a elementelor corespunzătoare. Acest „caracter firesc“ este inovaţie, prin urmare trebuie să fim întotdeauna inovatori. Astfel, forma se naşte ca rezultat al comenzii, adică element şi inovaţie. Nu cunoaştem nici o formă în şi pentru sine. Inovatorul impune noi cerinţe elementelor. Şi se realizează materiale noi, culori noi etc.

Sub presiunea vieţii în transformare, tehnica s-a îndreptat pe drumul inovaţiei la nivelul elementelor. Timp de mai multe secole, arta nu a mai suportat nici o constrângere din partea vieţii, ea s-a „eliberat“, iar cu această „libertate“ a ajuns pe drumul parazitismului şi al exploatării rezervelor istoriei. Aşa se face că astăzi beneficiem de radio şi de avion, pe de o parte, iar pe de alta, asistăm la mascarada egipteano-greco-romano-gotică.

În aşteptarea noilor imperative ale vieţii, creatorul modern este obligat să şi le asume singur. De aceea, lucrurile cele mai importante se realizează astăzi încă în laborator. Aici se perfecţionează stăpânirea „numărului“, logica construcţiei, cu alte cuvinte inovatorul nu are nevoie să calculeze, el ştie doar că unu este egal cu unu, însă fiinţa sa conţine în sine formula matematică simplă şi clară. Astfel, modelarea modernă ajunge la realizări universale, aşa cum, de exemplu, aeroplanul nu este doar german, doar francez sau doar american.

A inova constituie o forţă universală, o forţă biomecanica ; ea antrenează totul întru depăşirea obstacolelor pe drumul său înainte.

Cele două elemente ale modelării moderne — elementul şi inovaţia — sunt inseparabile.