El Lissitzky - Proun, Nu viziuni universale, ci realitate universală (1920)

Am numit Proun o haltă pe drumul constituirii noii configuraţii, care apare pe pământul îngrăşat de cadavrele tablourilor şi ale artiştilor. Tabloul s-a năruit, împreună cu palatul şi cu regele său, căruia îi slujea drept tron, împreună cu sofaua şi cu filistinul ei, pentru care era imaginea fericirii. Precum tabloul, aşa şi artistul său. Denaturarea expresionistă a universului limpede al lucrurilor prin artiştii „artei imitative“ nu va salva nici tabloul, nici pe artistul său, ci rămâne o ocupaţie pentru mâzgălitorii de caricaturi. Nici „pictura pură“, lipsită de obiect, nu va salva supremaţia tabloului, totuşi artistul începe aici să-şi schimbe propria atitudine. Din imitator artistul devine constructor al noii lumi a obiectelor. Această lume nu se va constitui în concurenţă cu tehnica. Drumurile artei încă nu s-au încrucişat cu cele ale ştiinţei.

Proun este modelarea creatoare (stăpânire a spaţiului) prin intermediul compunerii economice a materialului repus în valoare.

Drumul Proun-ului nu-şi urmează cursul printre disciplinele particulare restrâns delimitate şi fărâmițate ale ştiinţei ; constructorul le centralizează pe toate acestea în practica sa experimentală.

Prin construcţie materialul dobândește formă. Cerinţele actuale şi economia de mijloace îşi sunt reciproc necesare. Am cercetat primele trepte ale spaţiului construcţiei noastre, limitat la două dimensiuni, şi am descoperit că acesta este la fel de solid şi de rezistent precum pământul. Aici se construieşte ca în spaţiul tridimensional, de aceea trebuie, în primul rând, echilibrate tensiunile elementelor. In Proun apare un nou mod de a compune rezultantele forţelor izolate.

Am văzut că Proun încetează a mai avea o suprafaţă ca aceea a unui tablou, el devine o construcţie care trebuie examinată de jur-împrejur, din toate părţile, privită de sus, cercetată de jos. în consecinţă, s-a distrus unica axă a tabloului ce stătea vertical faţă de orizont. Ne înscriem în spaţiu prin înşurubare. Proun este pus în mişcare şi astfel câștigăm o multitudine de axe de proiecţie ; stăm între acestea şi le acţionăm reciproc.

Stând în spaţiu pe acest eşafodaj, trebuie să începem a-l marca. Vidul, haosul, nefirescul vor deveni spaţiu, adică ordine, determinare, configuraţie, atunci când facem reperele să conveargă într-un anumit mod şi într-o anumită relaţie. Compoziţia şi scara multitudinii de repere conferă spaţiului o anumită tensiune. Schimbând reperele, modificăm tensiunea spaţiului, care este constituit dintr-unul şi acelaşi vid.

Configuraţiile prin care Proun îşi poartă atacul împotriva spaţiului se constituie în material şi nu în estetic. Acest material este în primele faze culoarea. în starea ei de energie ea este considerată drept cea mai pură stare a materiei. Din minele bogate ale culorilor am luat acel filon care este în cea mai mare măsură eliberat de trăsături subiective. în desăvârșirea sa, suprematismul s-a eliberat de individualismul portocaliului, al verdelui, al albăstruiul etc. şi a ajuns la alb şi negru. în acestea am văzut puritatea forţei energetice.

Forţa contrariilor sau armonia a două grade de negru, de alb sau de gri ne oferă echivalenţa cu armonia sau contrastul a două materiale tehnice, ca, de exemplu, aluminiu şi granit sau beton şi fier. Această proporţionalitate se extinde în desfăşurarea ulterioară asupra tuturor domeniilor artei şi ale ştiinţei. Culoarea devine un barometru al materialului şi indică o prelucrare cu totul nouă. Astfel, Proun creează un nou material printr-o nouă formă; dacă aceasta nu poate fi produsă din fier, atunci fierul trebuie să fie transformat în oţel tip Bessemer sau Wolfram, sau într-unui care nu există încă, deoarece nu a fost încă solicitat.

Atunci când inginerul creator a construit elicea, el ştia că tehnologul, colaboratorul său, o modelase, în laborator, din lemn, metal sau pânză, în funcţie de condiţiile dinamice şi statice ale formei date. Forma materială se deplasează în spaţiu după anumite axe : pe diagonalele şi pe spiralele scărilor, pe verticala ascensorului, pe orizontala căii ferate, pe dreptele sau curbele descrise de aeroplan ; în funcţie de mişcarea în spaţiu, trebuie creată forma materială ;aceasta este construcţia.

Formele neconstructive nu se mişcă, nu stau în picioare, se năruie, sunt catastrofale. Cubismul se deplasează pe căile ferate ale pământului, construcţia suprematismului urmează liniile drepte şi curbe descrise de aeroplan, ea înaintează în noul spaţiu, spaţiul în care construim.

Proun ne călăuzeşte spre construcţia unui nou corp. Aici apare problema finalităţii. Scopul este ceea ce rămâne după noi. Creaţia desăvârşeşte realitatea şi devine necesitate. Atunci când oamenii au născocit rugul, focul a devenit scopul căldurii. Proun are puterea de a crea scopuri. în aceasta constă libertatea artistului în raport cu ştiinţa. Din scop rezultă utilitatea, adică extinderea profunzimii, a calităţii la scară cantitativă. Ea se justifică atunci când, fiind la ordinea zilei, este dezvoltată ca utilitate de ultimă instanţă.

Tabloul în sine este finit, perfect în sine şi omogen. Proun se deplasează de la o haltă la alta pe scara desăvârșirii. Proun schimbă chiar caracterul de breaslă al artei şi abandonează tabloul micului creator individualist, care, stând în cabinetul său închis, ascuns în spatele şevaletului, poate începe şi poate sfârși doar tabloul său. Proun ne introduce în crearea pluralilor, cuprinzând cu fiecare inflexiune o nouă totalitate.

Proun începe cu suprafaţa, înaintează spre modelarea spaţiului şi, în continuare, spre construcţia tuturor obiectelor vieţii în general.

Astfel, Proun depăşeşte, pe de o parte, tabloul şi pe artistul acestuia, iar pe de alta, maşina şi inginerul, şi se îndreaptă spre construirea spaţiului, îl articulează prin elementele tuturor dimensiunilor şi construieşte o nouă configuraţie, complexă, dar unitară, a naturii noastre.