Frank Lloyd Wright, LIMBAJUL UNEI ARHITECTURI ORGANICE, 1953

Arhitectura organică (sau intrinsecă) este arhitectura liberă a democraţiei ideale. Pentru a apăra şi explica ceea ce am construit şi scris asupra acestui subiect, adaug un lexicon de nouă cuvinte, necesare în întreaga lume, în acest ceas al secolului nostru.
Definiţii
1.Natura nu înseamnă numai „exteriorul casei“, norii, copacii, furtunile, suprafaţa pământului şi universul animalelor, ci se referă la natura acestora, în sensul naturii materialelor sau în sensul „naturii“ unui plan, sentiment sau unealtă. Ea înseamnă şi omul, sau orice alt lucru legat de aceasta, privit „din interior“. Natura interioară cu „N“. Principiul intrinsec.
2. Cuvântul organic nu înseamnă, în arhitectură, pur şi simplu cea ce se pretează a fi agăţat în cârligele unei măcelării, ceea ce poate merge pe două picioare sau se poate cultiva pe câmp. Cuvântul organic se referă la entitate. Poate c-ar fi mai bine să spunem integral sau intrinsec. Aşa cum a fost folosit iniţial în arhitectură, organic înseamnă a face parte dintr-un întreg aşa cum întregul face parte dintr-o parte. Deci, entitatea cu sens integral denotă înţelesul real al cuvântului organic. Intrinsec.
3.Forma este rezultatul funcţiei. Iată un slogan repetat prea des. în mod natural, forma se conformează acestui principiu. Totuşi, la un nivel inferior, termenul este întâlnit numai pentru a indica soclul pe care se află aşezată forma arhitecturală. Aşa cum scheletul nu reprezintă forma definitivă a corpului omenesc şi nici gramatica nu reprezintă „forma“ poeziei, tot aşa trebuie privită funcţia faţă de forma arhitecturală. Zornăitul oaselor nu înseamnă arhitectură. Mai bine puţin şi valoros decât mult şi prost. Forma este acţionată de către funcţie, dar o transcende în măsura în care poate fi secondată de imaginaţia poetică, fără a fi distrusă. „Forma este rezultatul funcţiei“ : iată o expresie împământenită, care şi-a pierdut, cu timpul, semnificaţia spirituală. Numai atunci tind spunem sau scriem „forma şi funcţia sunt una“ spunem ceva semnificativ, deşi tot despre un slogan este vorba. Acum acesta este sloganul cheie care ascunde „sterilitatea“. Pe plan internaţional.
4. Cuvintele poveste imaginară, ca şi frumuseţe, se referă la o calitate. Este neclară folosirea improprie, de către unii critici şi scriitori de azi, a acestei expresii onorabile, devenită sentimentală. Arhitectura organică vede realitatea ca pe o poveste intimă a creaţiei umane sau vede povestea esenţială ca fiind reală, în cadrul actului de creaţie. Deci, povestea reprezintă noua realitate creată. Creativitatea este cea care inspiră, în mod suprem, această realitate. Munca în echipă nu o poate concepe. Un comitet o poate numai primi în dar, din partea unui individ inspirat. în regatul arhitecturii organice, imaginaţia omului trebuie să transforme limbajul aspru al structurii în expresii umanitare plăcute ca formă şi nu să divizeze faţadele neînsufleţite sau să facă să zornăie oasele construcţiei. Poezia formei este tot atât de necesară pentru o arhitectură de calitate precum este frunzişul pentru copac, inflorescenţa pentru plante si carnea pentru corpul omenesc. Deoarece sentimentalitatea a luat cu ea, la plecare, această nevoie umană, iar astăzi negarea este abuzivă, nu există nici un motiv pentru care să se ia, drept lucru real, deformarea sa abuzivă. Numai atunci când mecanizarea clădirii va fi în slujba arhitecturii creatoare şi nu arhitectura creatoare în slujba mecanizării, numai atunci vom avea o arhitectură de valoare.
5.Tradiţia poate implica mai multe tradiţii la un loc, tot aşa cum adevărul poate implica multiple adevăruri. Când vorbim, în arhitectura organică, despre adevăr ne referim la un principiu generic. Genul „pasăre“ poate zbura în stoluri de păsări de o diversitate infinită, toate fiind înrudite unele cu altele. Deci, când vorbim despre tradiţie, folosim acest cuvânt tot în sens generic. Stoluri de tradiţii pot continua să zboare, pornind de la o tradiţie generică şi diversificându-se inimaginabil de mult. S-ar putea ca ele să fie lipsite de imaginaţie creatoare, reprezentând numai nişte derivaţii. Imitarea unei imitări distruge tradiţia originară. Adevărul este, în arhitectură, principiul suprem.
6. Ornamentul. Element integrant al arhitecturii, ornamentul este, pentru arhitectură, ceea ce este inflorescenţa pentru un copac sau plantă, în comparaţie cu tulpina şi ramurile acestora. El este al lucrului respectiv şi nu se află doar pe acesta. De natură emoţională, ornamentul nu este — cu condiţia de a fi conceput aşa cum se cuvine — numai poezie, ci şi personalitate a structurii dezvăluite şi îmbogăţite. Când nu este conceput cum trebuie, atunci arhitectura este distrusă de către ornament.
7. Spiritul. Ce este spiritul ? în limbajul arhitecturii organice, ceva „spiritual“ nu este, nicidecum, ceva ce se pogoară asupra lucrului din înălţimi, ci este ceva ce există în interiorul lucrului însuşi, fiind propria sa viaţă. Spiritul se înalţă din interior spre exterior. Spiritul nu cade din cer, pentru a rămâne ceva agăţat, undeva, sus, de nişte cârlige cereşti sau pentru a fi fixat pe nişte stâlpi înalţi.
În limba curentă, aproape fiecărui cuvânt sau termen îi corespund două folosiri diferite, dar, în sens organic, orice termen se foloseşte numai cu referire la semnificaţia sa intimă şi nu la cea aparentă. Un cuvânt, de pildă „natura“, se poate folosi pentru a desemna un mijloc material sau fizic, folosit pentru atingerea unui scop. Cu toate acestea, acelaşi cuvânt se poate folosi cu o semnificaţie spirituală, deşi, în explicarea folosirii termenilor din arhitectura organică, înţelesul spiritual al cuvântului este cel folosit cu precădere.
8. A treia dimensiune. Contrar opiniei răspândite, a treia dimensiune nu reprezintă grosimea, ci adâncimea. Termenul „a treia dimensiune“ este folosit în arhitectura organică pentru a desemna ideea de adâncime, ce apare ca fiind a lucrului (aparținând lui) şi nu ca ceva ce există pe acesta. A treia dimensiune, adâncimea, există ca o calitate intrinsecă a clădirii.
9. Spaţiul. Devenirea permanentă, acea întina invizibilă emanând toate ritmurile, ritmuri care trebuie să-şi afle drumul înapoi, la ea. Dincolo de temporal sau de infinit. O nouă realitate ce-şi află sprijinul folosirii într-o clădire, tocmai datorită arhitecturii organice. Respiraţia unei opere de artă.