Ilya Golosşov, MASĂ Şl FORMĂ (începutul anilor 1920)

Ca orice ştiinţă, şi arhitectura trebuie să posede principiile sale de neclintit… Ea este plină de legi care ne-au rămas ascunse până astăzi. Raţiunea umană sănătoasă ne dictează descoperirea şi aplicarea acestor legi în viaţă.
Este imposibil să cuprinzi forma arhitecturală numai cu raţiunea. Pentru aceasta este neapărată nevoie şi de simţire şi intuiţie artistică. Intuiţia artistică ia naştere prin cunoaştere.
Intuiţia este un capital care se acumulează treptat, însă poate fi consumat deodată. în compoziţiile formate din grupuri de clădiri sau din clădiri individuale trebuie făcută deosebirea între masă şi formă… să cădem de acord asupra faptului că, prin această noţiune [de masă] vrem să înţelegem una dintre cele mai simple forme spaţiale, care nu posedă conţinut, ceea ce înseamnă că nu este încă rezultatul vreunei idei arhitecturale subiective. Masa de construcţie nu are conţinut în sine şi nu exprimă încă o idee determinată. De aceea este, în formele ei, total liberă şi lipsită de răspundere.
Vom privi orice construcţie din punct de vedere al masei şi al formei şi nu vom confunda, cu această ocazie, cele două noţiuni.
Dacă privim o construcţie din punctul de vedere al masei, atunci trebuie să scoatem obligatoriu din joc ideea ei. Astfel ne eliberăm de responsabilitatea care rezultă din nerespectarea formei subiective. Trebuie să abordăm obiectiv construcţia, fără o dependenţă nemijlocită faţă de ideea ei individuală.
Cu alte cuvinte : „masa de construcţie“ este cea mai simplă formă spaţială. Ea nu este purtătoarea unui conţinut subiectiv, intern, arhitectural. Ea este independentă faţă de acesta. În timp ce masa nu poartă un conţinut în sine, nu are responsabilitate faţă de acesta şi este, în general, independentă faţă de el, lucrurile stau exact invers în ceea ce priveşte forma : ea este dependentă de conţinut şi trebuie să-i corespundă, ea îl exprimă. Dacă asimilăm forma în noi, cuprindem conţinutul ei intrinsec.
Nu există o formă arhitecturală fără un anume conţinut definit, căci, dacă forma nu are conţinut intrinsec, atunci ar trebui să o socotim ca făcând parte din masa de construcţie. Situaţia inversă este similară. Dacă unei mase de construcţie i se atribuie un anumit conţinut, atunci ea încetează să mai fie masă şi devine formă.
Prin urmare orice construcţie poate fi considerată drept masă, care îi exprimă poziţia referitor la spaţiu, şi drept formă (sau complex de forme), care poartă pecetea unei anumite funcţionalităţi corespunzătoare conţinutului ei.
Masa este un aspect, a cărei caracteristică principală este mărimea şi masivitatea… ea poate fi considerată ca independentă de formă.
Forma este expresia substanţei, a conţinutului oricărui lucru. Ea este delimitarea aspectului. Forma arhitecturală este expresia ideii arhitecturale.
Dacă analizăm masa de construcţie sau forma, trebuie să punem neapărat pe primul loc principiul de mişcare şi relaţia lui cu percepţia.
în orice masă sau formă se manifestă un raport de forţe, perceput de ochi în mod diferit, din care reiese acest principiu.
Una dintre condiţiile de bază ale compoziţiei arhitecturale analizate metodic este cunoaşterea proprietăţilor figurilor de masă şi formă întrebuinţate din punct de vedere al repaosului si al mişcării, pe care le posedă în funcţie de natura substanţei lor. Oricărei clădiri îi este, în ansamblu, proprie o mişcare oarecare. Trebuie neapărat să fim de acord că în cazul de faţă mişcarea nu trebuie înţeleasă drept schimbare de poziţie, ci ca o împletire a mişcării cu statica, ceea ce înseamnă că o construcţie căreia îi este intrinsecă o mişcare clar manifestată, în acelaşi timp, în percepţie, este riguros statică. Construcţiile monumentale trebuie să posede, de cele mai multe ori, mişcare şi în cazuri foarte rare poate sta la baza lor ideea de repaos absolut. Acest lucru este admisibil doar atunci când o construcţie unifică un mare număr de clădiri şi ocupă o poziţie total independentă.
A obţine armonia masei, care trebuie să existe în fiecare construcţie, înseamnă să realizezi armonia tuturor mişcărilor. Folosirea cubului este nelimitată, oricare dintre feţele sale poate fi baza formei generale. Prisma nu este la fel de liberă în poziţiile sale. O prismă cu opt laturi nu poate lua o poziţie culcată, căci baza ar fi, în acest caz, prea mică în suprafaţă. Cilindrul se comportă la fel ca prisma cu opt laturi. La piramidă totul depinde de numărul de laturi din care este formată.
Viaţa — lumea se mişcă din ce în ce mai repede.
În antichitate era repaos — în prezent este mişcare.
Iese la iveală tot mai pregnant necesitatea ca arhitectura să fie subordonată unui ritm clar pronunţat. Valoarea construcţiei este dictată de gradul de claritate atins în acest fel. în privinţa expresiei, arhitectura străbate în ultimii ani tot mai evident drumul de la forme separate la mari mase.