Le Corbusier, A CONSTRUI ÎN SERIE, 1924

Pentru majoritatea oamenilor, a construi în serie în domeniul artei şi al arhitecturii înseamnă a întoarce spatele artei, bunei execuţii, demnităţii. Un obiect de serie încarnează oroarea născută în acest secol al maşinii. Cele mai mari eforturi ale grupărilor artistice sânt îndreptate împotriva seriei ameninţătoare. Dragostea pentru frumos şi pentru perfecţiune recomandă rezistenţa faţă de obiectul de serie.
Dragostea pentru frumosul stil Ludovic al XV-lea, pentru Renaştere sau Gotic ! Perfecţiunea lucrului de mână: sfere pe jumătate cubice, cilindri răsuciţi, suprafeţe deformate ! Oroarea născută de acest secol este o frumuseţe bazată pe puritatea formelor şi pe rigoarea execuţiei. Maşinile înlocuiesc lucrul de mână ; sferele sânt netede, regulate şi perfecte ; cilindrii au ceva din absolutul unei teorii : maşina, fără să fie surprinsă, trasează suprafeţele cele mai exacte.
Da, dar poetul este asasinat ! Pentru că poetul este o fiinţă lunatică, plimbându-și melancolia printre durerile şi dezamăgirile acestei lumi bolnave. Acest poet nu este asasinat, dar el moare, pentru că epoca plimbărilor sub lună a trecut. Nu, poetul renaşte ! Pentru că poetul este acea fiinţă îndrăgostită de perfecţiune, care vrea să facă dintr-un om un zeu. Forţa sa voioasă înflăcărează : ea caută, găseşte cauzele şi mijloacele de a face zei. Şi poetul ţine în mână o sferă din oţel şlefuit şi gândește : iată o dovadă că zeul pe care îl caut există.
Lucrul în serie impune căutarea standardelor. Standardul duce la perfecţiune.
Atunci când se hotărăşte realizarea a 100.000 de obiecte se studiază îndeaproape prototipul. El va trebui să răspundă la 100, la 1.000 de necesităţi, care reprezintă necesităţile a 100, a 1.000, a 100.000 de indivizi. Dacă se satisfac necesităţile a 100.000 de indivizi, putem afirma că au fost satisfăcute constantele umane şi că a fost creată o fiinţă care este un fiu al omului. Arta nu poate avea alt temei decât profunda satisfacere a necesităţilor omeneşti.
Ce altceva este folclorul care dăinuie de-a lungul secolelor dacă nu o punere la punct, la scară umană, a sentimentelor profund unanime, exprimate în forme care acţionează, cu adevărat, în mod universal asupra tuturor fiinţelor omeneşti ? Atunci când 100 000 de fiinţe au formulat aceeaşi judecată asupra aceleiaşi probleme înseamnă că s-a făcut o alegere şi că aprecierea cea mai sigură a fost făcută ; aici este perfecţiunea. Standardul este un produs de selecţie. Dar de standard este legată o altă cauză a perenităţii şi o altă sursă a frumuseţii.
Atunci când se fixează un standard, se furnizează soluţia economică prin excelenţă, se găseşte caracterul exact şi nu cel aproximativ. Caracterul exact, exactitatea, aceasta este condiţia frumuseţii. Frumuseţea este constituită din raporturi tulburătoare ; nu se pot raporta decât cantităţi exacte. Economia este condiţia de bază a frumuseţii. Economia în sensul cel mai înalt.
Or, economia, în sensul cel mai brutal al cuvântului, condiţionează fabricaţia de serie. Atunci când realizez o piesă unică, nu contează excesul de material, excesul de eforturi, excesul de timp. Multiplicate cu 100 000, aceste excese devin, pur şi simplu, inacceptabile. Atunci economia brută, materială, devine economie în sensul cel mai înalt.
Acest secol ni se prezintă plin de cele mai bogate promisiuni pentru că legea economiei se află la capătul tuturor acţiunilor noastre, pentru că maşina, care este o fatalitate la fel de inevitabilă şi la fel de impresionantă ca un cataclism, ne dă mijloacele de a realiza, în mod pur, concepte pure.
Sufletul omului, care se pierde în raţionamente şi se agaţă de amintire, care tremură în faţa incertitudinii zilei de mâine, nu urmează decât cu întârziere salturile impetuoase ale spiritului. El se teme, se îndoieşte. Atunci când noi pătrundem deja în domenii noi şi imense cu calculele noastre, cu maşinile care ne orientează şi ne împing înainte cu violenţă şi cu putere, sufletul nostru priveşte în urmă cu regret.
Or, există deja aici o nouă stare de lucruri, implacabilă.
Să vină atunci şi starea nouă de spirit care să ilumineze munca noastră !…
Această nouă stare de spirit se instaurează încetul cu încetul. Marea criză a epocii contemporane provine din disputa care s-a născut între o stare de lucruri nouă şi o stare de spirit întârziată asupra vechilor obiceiuri şi credinţe.
Totuşi, noi recunoaştem, după semne sigure, că, în faţa faptului nou, suntem pe cale să ne construim un suflet nou şi că ne îndreptăm spre armonie; aceste semne sânt clare : moartea artelor decorative, apariţia unei arte purificate, intense, concentrate, cu o înaltă capacitate poetică (pictura modernă, cubismul este un prim martor) ; încetul cu încetul, şantierele de construcţii se vor industrializa ; introducerea maşinilor în construcţie va conduce la stabilirea elementelor-tip; însuşi planul locuinţei va fi transformat, o nouă economie va domni în el ; elementele-tip îi vor aduce unitatea detaliilor şi unitatea detaliilor este o condiţie indispensabilă frumuseţii arhitecturale. Oraşele vor pierde atunci aspectul haotic care le desfigurează astăzi. Va domni ordinea, iar traseele străzilor noi, mai vaste, mai bogate în soluții arhitecturale vor oferi ochilor noştri spectacole magnifice.
Datorită maşinii, datorită tipului, datorită selecţiei, datorită standardului, se va afirma un stil. Va domni, din nou, acea ordine pe care poetul o caută în urma lui, în epocile trecute. Fie ca poetul să privească înainte, ținând în mână o sferă de oţel şlefuit, simbolul perfecţiunii de azi înainte realizabilă, fie ca el să îndemne la ordine, să-şi transpună în ordinea nouă a lucrurilor spiritul dornic de armonie. Noi raporturi se vor stabili : ele vor fi stilul epocii noastre.
Ne vom ocupa de locuinţele şi de mobilele noastre ; ne vom recunoaşte necesităţile tip şi vom crea obiecte tip. Vom face tabula rasa dintr-un trecut care nu mai poate exista şi pe care, pe deasupra, nu-l mai putem reactualiza. Cu maşinile care se află în fabricaţie, cu materiile prime care există în industrie, căutăm să stabilim decorul care convine spiritului şi sufletului nostru.
Lucrul în serie duce la perfecţiune şi la puritate.