Ludwig Mies van der Rohe, DESPRE FORMĂ ÎN ARHITECTURĂ ,1927

Nu mă ridic împotriva formei, ci numai împotriva formei ca scop.
Fac acest lucru în urma unui şir de experienţe şi a unei înţelegeri dobândite pe această cale.
întotdeauna forma ca scop ajunge la formalism.
Căci această aspiraţie nu se îndreaptă asupra interiorului, ci asupra exteriorului.
Dar numai un interior viu are un exterior viu.
Numai intensitatea trăirii are o intensitate a formei.
Orice „cum“ este susţinut de un „ce“. Nemodelatul nu este mai rău decât hiper-modelatul.
Unul nu reprezintă nimic, celălalt este aparenţă.
Forma adevărată presupune viaţă adevărată.
Dar nu una trecută şi nici una gândită.
În aceasta rezidă criteriul.
Nu apreciem rezultatul, ci începutul procesului de creaţie.
Tocmai acesta arată dacă a fost găsită forma ce porneşte de la viaţă sau forma de dragul formei.
De aceea mi se pare atât de important procesul de creaţie.
Factorul hotărâtor pentru noi este viaţa.
Viaţa în plenitudinea ei, în conexiunile ei spirituale şi materiale.
Nu este oare pentru Werkbund una din cele mai importante sarcini aceea de a clarifica, de a scoate în evidenţă starea spirituală şi materială în care ne aflăm, de a-i ordona şi a-i călăuzi astfel tendinţele ?
Nu trebuie lăsate toate celelalte pe seama forţelor creatoare ?