Walter Gropius, STAATLICHES BAUHAUS DIN WEIMAR. MANIFEST Şl PROGRAM (1919)

Scopul final al oricărei activităţi modelatoare este construcţia! A o împodobi constituia odinioară cea mai nobilă sarcină a artelor plastice ; acestea erau părţi indetaşabile ale arhitecturii. Astăzi ele se află într-o poziţie particulară, suficientă sieşi, de unde vor putea fi izbăvite abia prin colaborarea conştientă şi influenţarea reciprocă a tuturor lucrătorilor. Arhitecţii, pictorii şi sculptorii trebuie să înveţe din nou să cunoască şi să înţeleagă structura complexă a clădirii, în întregul şi în părţile ei ; atunci, din nou, operele lor vor fi impregnate de un spirit arhitectonic, pe care îl pierduseră în arta de salon.
Vechile şcoli artistice nu au fost capabile să creeze această unitate ; de altfel, cum ar fi putut să o facă din moment ce arta nu poate fi predată ? Ele trebuie să treacă, din nou, în atelier. Această lume a desenatorilor de modele şi a artiştilor decoratori, care doar desenează şi pictează, trebuie, în fine, să redevină o lume care construieşte. Dacă tânărul ce simte atracţie pentru activitatea modelatoare îşi începe cariera, precum odinioară, prin a-şi însuşi un meşteşug, „artistul“ neproductiv nu mai rămâne, de aici înainte, condamnat la o neîmplinită exercitare a artei, iscusinţa sa fiind păstrată astfel ca meşteşug, unde el poate realiza lucruri excelente.
Arhitecţi, sculptori, pictori, trebuie să ne reîntoarcem cu toţii la meşteşug ! Căci nu există „artă ca profesie“. Nu există nici o deosebire de esenţă între artist şi meşteşugar. Artistul este o potenţare a meşteşugarului. Inspiraţia, în rarele momente luminoase ce se situează dincolo de voinţa artistului, face ca arta să înflorească inconştient din lucrarea mâinii sale, dar temeiul anualității este indispensabil oricărui artist. Acolo se află izvorul primordial al modelării creatoare.
Să alcătuim, aşadar, o nouă breaslă a meseriaşilor, fără aroganţa separatoare în clase, care ar vrea să ridice un zid trufaş între meşteşugari şi artişti! Să dorim, să imaginăm, să făurim în comun noua construcţie a viitorului, care va fi totul într-o formă — arhitectură şi sculptură şi pictură — care se va înălţa cândva spre ceruri, din milioane de mâini de meşteşugari, ca un simbol cristalin al unei noi credinţe viitoare.
Staatliches Bauhaus din Weimar s-a născut din unirea fostei Şcoli superioare arhiducale saxone de arte plastice cu fosta Şcoală arhiducală saxonă de arte şi meserii, prin încorporarea unei secţiuni de arhitectură.
Scopuri

Bauhaus urmăreşte să adune într-o unitate întreaga creaţie artistică, să reunifice toate disciplinele artistico-manuale — sculptura, pictura, arta decorativă şi meşteşugul — ca părţi componente inseparabile ale unei noi arhitecturi. Scopul final, chiar dacă îndepărtat, pentru Bauhaus este opera de artă unitară — marea construcţie — în cadrul căreia să nu existe graniţe între arta monumentală şi arta decorativă.
Bauhaus vrea să formeze din arhitecţi, pictori şi sculptori de toate gradele, în funcţie de capacitatea lor, meseriaşi iscusiţi sau artişti creatori, în adevăratul sens al cuvântului şi să întemeieze o comunitate de lucru a artiştilor-meşteşugari, activi sau în devenire, care să ştie să configureze, în mod unitar, construcţiile în întregul lor — structura brută, finisajele, decorarea şi mobilierul — într-un spirit format în aceeaşi direcţie.

Principii

Arta se naşte mai presus de orice metodă, ea în sine nu poate fi predată, spre deosebire de meşteşug. Arhitecţii, pictorii, sculptorii sunt, în sensul primar al cuvântului, meşteşugari, de aceea se cere, drept bază indispensabilă a oricărei creaţii plastice, pregătirea meşteşugărească temeinică a tuturor celor ce studiază în ateliere, în puncte de lucru sau experimentale. Atelierele proprii trebuie dezvoltate cu timpul, trebuie încheiate contracte de ucenicie cu alte ateliere.
Şcoala este slujitoarea atelierului, într-o bună zi ea se va transforma în atelier. Deci, nici profesori şi nici elevi în Bauhaus, ci meşteri, calfe şi ucenici.
Genul de învățământ decurge din esenţa atelierului :
— Configurare organică dezvoltată din iscusinţa de meşteşugar.
— Evitarea oricărei rigidităţi ; favorizarea creativităţii ; libertatea individualităţii, dar studiu sever.
— Probe de trecere în rândul meşterilor şi al calfelor, desfăşurate, precum în bresle, în faţa consiliului meşterilor din Bauhaus sau în faţa unor meşteri din afară.
— Colaborarea cursanţilor la lucrările meşterilor.
— Procurarea de comenzi şi pentru cursanţi.
— Elaborarea în comun a unor ample proiecte de construcţie utopice — clădiri publice — cu o finalitate de perspectivă. Colaborarea tuturor meşterilor şi cursanţilor — arhitecţi, pictori, sculptori — la aceste proiecte, în scopul armonizării treptate a tuturor articulaţiilor şi componentelor construcţiei.
— Contact permanent cu cei din conducerea activităţii artizanale şi a industriei din ţară.
— Contact cu viaţa publică, cu populaţia, prin expoziţii şi alte manifestări.
— Noi experienţe în domeniul tehnicii expoziţionale, spre a rezolva problema expunerii tablourilor şi a sculpturilor într-un cadru arhitectural.
— Cultivarea unor relaţii prieteneşti între meşteri şi cursanţi în afara lucrului : teatru, conferinţe, poezie, carnavaluri, muzică. Instituirea unui ceremonial voios la aceste întruniri.
Conţinutul învăţărnântului

Învățământul în Bauhaus cuprinde toate domeniile practice şi ştiinţifice ale creaţiei plastice. A. Arhitectură,
B. Pictură,
C. Sculptură,
inclusiv toate domeniile meşteşugăreşti aferente.
Cursanţii vor fi formaţi atât din punctul de vedere al meşteşugului (1), cât şi pentru desen-pictură (2), precum şi ştiinţifico-teoretic (3).
1. Pregătirea în meserie — desfăşurată fie în propriile ateliere, ce se vor completa pe parcurs, fie în alte ateliere angajate prin contract de ucenicie — cuprinde :
a) sculptori, pietrari, ipsosari, sculptori în lemn, ceramişti, turnători în gips ;
b) fierari, lăcătuşi, modelatori în metal, strungari ;
c) tâmplari ;
d) pictori decoratori, pictori pe sticlă, mozaicari, smălţuitori ;
e) gravori, xilogravori, litografi, artişti-tipografi, cizelatori ;
f) ţesători.
Pregătirea meşteşugărească constituie fundamentul învățământului în Bauhaus. Fiecare cursant trebuie să înveţe o meserie. 2. Pregătirea pentru desen-pictură cuprinde :
a) schiţă liberă din memorie sau din imaginaţie ;
b) desen şi pictură de portrete, nuduri şi animale ;
c) desen şi pictură de peisaj, personaje, plante şi naturi moarte ;
d) compoziţie ;
e) executarea de picturi murale, pe lemn şi pe mobilier ;
f) proiecte de ornamente ; g) scris artistic ;
h) desen de construcţie şi desen proiectiv ;
i) proiecte de amenajare a spaţiului exterior, de arhitectura grădinilor şi de amenajări interioare ;
j) proiecte de mobilier şi de obiecte de folosinţă curentă.
3. Pregătirea ştiinţifico-teoretică cuprinde :
a) istoria artei — prezentată nu în sensul unei istorii a stilurilor, ci în vederea unei cunoaşteri active a modurilor şi a tehnicilor de lucru de-a lungul istoriei ;
b) studiul materialelor ;
c) anatomie — pe model viu ;
d) ştiinţa culorilor din punct de vedere fizic şi chimic ;
e) fundamentele tehnicii picturale ;
f) noţiuni de bază de contabilitate, de întocmire a contractelor şi de proceduri de angajare ;
g) conferinţe de interes general din toate domeniile artei şi ale ştiinţei.
Divizarea învățământului

Pregătirea este eşalonată pe trei cicluri :
I. Ciclul de ucenici.
II. Ciclul de calfe.
III. Ciclul de tineri meşteri.
Pregătirea individuală este lăsată la latitudinea fiecărui meşter, în cadrul programei generale şi al planului de distribuire a lucrărilor, alcătuit în fiecare semestru. Pentru a asigura cursanţilor o pregătire tehnică şi artistică cât mai complexă şi mai cuprinzătoare, planul de distribuire a lucrărilor va fi astfel eşalonat în timp, încât fiecare cursant, indiferent că se îndreaptă spre arhitectură, pictură sau sculptură, să poată participa şi la o serie din activităţile celorlalte cicluri de studiu.