Ponyo de pe stâncă (Gake no Ue no Ponyo)

Ponyo de pe stanca este un fel de rezultat al unui amestec intre Vecinul meu Totoro si Micuta sirena, proiect dat apoi unui geniu al animatiei, in varsta de cinci ani. Filmul are, in acelasi timp, o frumusete uluitoare si o simplicitate pe care nu putem sa nu o iubim, un entuziasm fara limite care sta la granita dintre sclipirea inspirata si delirul naucitor.

In scenele de inceput, literal mii de pesti animati individual se misca pe tot ecranul – o misiune pe care animatorii vestici nu ar indeplini-o fara o camera plina de calculatoare. Si, totusi, apa omniprezenta dim film este definita de liniile groase care par a fi fost desenate in creion si colorate cu pasteluri. In ceea ce priveste stilul si continutul, filmul este cu siguranta o poveste pentru copii, si, cu toate acestea, nu este.

Remarcabil, Miyazaki a reusit inca o data sa creeze ceea ce a facut in Totoro: un fim care atrage permanent privitorul in lumea copiilor, amintindu-ne de timpurile cand orice descoperire era unica, orice lucru posedat era pretios si agonia unei pierderi se ascundea in spatele oricarei greseli bine intentionate. Poate acesta este moivul pentru care acest film a avut mai mare succes printre adultii decat printre copiii din Japonia: copiii inca traiesc in aceasta lume. Ei nu au nevoie sa li se aduca aminte.

Sousuke, un copil de 5 ani care il salveaza din ocean pe Ponyo, cel care da si numele filmului, nu este o alta caricatura de pe ecran, asemanatoare lui Pinocchio. El este un baietel adevarat. Este inteligent si totusi nepasator, foarte constiincios dar distras de impulsul momentului. El ne duce intr-o lume care oscileaza intre real si suprareal.

Fujimoto, vrajitorul cu ochii mari, a carui voce este data cu manie narcoleptica de comediantul Tokoro Joji, este de departe cel mai rational dintre personajele fantastice ale filmului. Este un excentric, dar este real. Dar cand valurile incep sa se astearna la casa lui Sousuke de pe varful dealului si orasenii se aseaza cuminti in barcile cu vasle ca sa treaca peste marea plina de pesti preistorici, incepem sa ne intrebam daca asta e lumea reala sau un minunat vis cu ochii deschisi. Miyazaki nu face o distinctie clara.

Ponyo de pe stanca este o poveste de dragoste pentru copii, condusa cu salbaticie monomaniaca de afectiunea pura dintre Ponyo si Sousuke. Compozitorul Joe Hisaishi subliniaza aceasta intensitate, folosind puternice alternante de intrumente cu coarde pentru a acompania prima ascensiune la suprafata a lui Ponyo, si apoi folosind Walkiriile lui Wagner intr-o secventa uluitoare in care Ponyo urmareste o masina in viteza care goneste deasupra unui tsunami de pesti gigantici ce cade in cascade.

Chiar daca filmul pierde mult din energie – desi nimic din excentricitate – la final, Miyazaki a reusit cu siguranta sa creeze inca o poveste moderna. Este o viziune simpla si pura, pictata inocent cu degetele unui copil de gradinita.

Trailer