Sinead O’Connor

S-a nascut în Irlanda, pe 8 decembrie 1966. Copilaria ei a fost pe alocuri traumatică: părinţii au divortat când avea 8 ani. Mai târziu, Sinéad a afirmat că mama ei, moartă într-un accident auto în 1985, abuza frecvent de ea.

După ce a fost exmatriculată de la Şcoala Catolică, a fost arestata pentru furt din magazine şi a fost închisă într-un centru de reabilitare.

La vârsta de 15 ani, este remarcată de Paul Byrne, toboşarul trupei irlaneze In Tua Nua, cunoscuţi protejaţi şi colaboratori ai trupei U2.

După ce scrie, în colaborare cu membrii trupei, single-ul „Take My Hand,“ Sinéad O'Connor părăseşte şcoala pentru a se dedica unei cariere muzicale şi începe să cânte în cafenele; studiază ulterior canto şi pianul la Dublin College of Music, şi se întreţine livrând telegrame.

[]Semnează un contract cu Ensign Records în 1985 şi se mută la Londra. În anul urmator, îşi face debutul pe soundtrack-ul filmului „The Captive”, împreună cu chitaristul U2, The Edge. Îşi produce primul album, intitulat „The Lion and the Cobra”, cu trimitere la Psalmul 91, desemnat drept unul dintre cele mai reuşite albume de debut ale anului 1987. Hiturile Mandinka” şi „Troy” sunt îndelug difuzate de posturile de muzica alternativă. Chiar de la începutul carierei, Sinéad O'Connor este o figură controversată; în interviurile ce urmează lansării LP-ului, apără acţiunile IRA, ceea ce îi atrage nenumărate critici. Îşi distruge multe relaţii în industria muzicală dupa ce-i atacă pe cei de la U2, a caror muzică o numeşte “bombastică”.

[]În 1990 lansează albumul „I Do Not Want What I Haven't Got”, inspirat de destrămarea mariajului său cu muzicianul John Reynolds. Propulsat de single-ul „Nothing Compares 2 U,“ preluat de la Prince, albumul a impus-o drept un star cu drepturi depline. Albumului îi urmează însă din nou o perioadă controversată; reintră în atenţia tabloidelor datorită relaţiei cu cântăreţul de culoare Hugh Harris şi convingerilor sale politice declamate răspicat. Pe tărâmuri americane, este de asemenea prost văzută după ce refuză să apară la emisiunea „Saturday Night Live” a canalului NBC şi îşi retrage numele din competiţia pentru Grammy Awards, deşi primise 4 nominalizări. Lansează „Am I Not Your Girl?” în 1992. Când în cele din urmă apare la Saturday Night Live, Sinéad O'Connor îşi încheie reprezentaţia sfâşiind o fotografie a Papei Ioan Paul al II-lea, ceea ce atrage asupra ei un val de oprobiu public nemaintâlnit.

După doi ani de tacere, timp în care se alatură turneului lui Peter Gabriel, în 1994 se reîntoarce la muzica pop cu LP-ul „Universal Mother”, bine primiti de critici. În 1997 urmează LP-ul „Gospel Oak”, iar la jumătatea anului 2000 lansează „Faith and Courage”, primul album în 6 ani. Doi ani mai târziu urmează „Sean-Nós Nua”, aclamat îndelung pentru reiîntoarcerea la traditia folk irlandeză. În 2003, apare dublul-disc „She Who Dwells…” catalogat drept „cântecul de lebada” al artistei. []Urmează o serie de colaborări în 2005, dupa care lansează pe piaţă „Throw Down Your Arms”, o colecţie de clasicuri-reggae care ajunge numarul 4 în Billboard's Top Reggae Albums chart. []Se reîntoarce în studio anul următor pentru „Theology”, apărut în 2007, inspirat de complexităţile situaţiei globale de după 9/11.