Nicolae Grigorescu

Este cel mare pictor român pictor român din secolul al XIX-lea. S-a născut dintr-o familie de ţărani. Încă de la vârsta de 12 ani, după o scurtă ucenicie în atelierul pictorului A. Chladek, a început să picteze icoane pentru a-şi câştiga existenţa. Mai târziu a primit comenzi de pictură murală pentru biserici, pe care a executat-o în spiritul laicizant al vremii (ansamblul din biserica mănăstirii Agapia, 1858-1860, remarcabil prin interpretarea realistă a chipurilor de sfinţi şi prin coloritul luminos).

Sub influenţa ideilor unioniste şi a baladelor lui D. Bolintineanu, Grigorescu a încercat compoziţia istorică (“Mihai scăpând stindardul”; câteva desene alegorice naive dar sincere, pe tema Unirii Principatelor). În 1861 cu sprijinul lui Mihail Kogălniceanu, a obţinut o bursă de studii şi a plecat la Paris, unde a lucrat un an în atelierele Şcolii de arte frumoase şi apoi s-a alăturat grupului de la Barbizon.

În aceeaşi perioadă, Grigorescu a studiat pe marii maeştrii ai picturii universale (Rembrandt, Rubens, Géricault, Courbet), după care a făcut numeroase copii. În Franţa, în ţară, iar în 1873-1874 în Italia, talentul său viguros s-a afirmat în tablouri pline de poezie, înfăţişând chipuri de oameni (“Paznicul din Chailly”, “Bătrână cârpind”, “Pifferaro”) şi admirabile privelişti din natură (“Apus de soare la Barbizon”, “Bâlci la Rucăr”, “Cheile Dâmbovicioarei”, peisaje de la Bărăgan).

În 1873, prin participarea sa cu peste 140 de lucrări la expoziţia de la Bucureşti organizată de “Societatea amicilor belelor-arte”, Grigorescu s-a impus atenţiei generale.

Artist-cetăţean, însufleţit de un înalt patriotism, Grigorescu a fost chemat în 1877 ca reporter pe front, participând la cele mai însemnate episoade ale campaniei. Acolo a lucrat cu siguranţa şi rapiditate sute de desene, care redau aspecte şi tipuri semnificative ale războiului pentru independenţă. Pe baza acestora a pictat mai târziu numeroase tablouri pătrunse de caldă umanitate, de solidaritate cu soldaţii (“Spionul”, “Santinela”, “Convoi de prizonieri turci”; studiul şi compoziţia de mari proporţii “Atacul de la Smârdan”).

După terminarea războiului, dezamăgit de regimul din România, Grigorescu a plecat în 1881 la Paris. În Franţa a avut o activitate de creaţie bogată, încheiată cu expoziţia sa de la Paris din 1887, care l-a consacrat ca pictor de valoare europeană. Din această epocă datează o valoroasă suită de tablouri, în special peisaje, care reprezintă colţuri de oraşe bretone şi normande, sau marine, remarcabile prin transparenţa atmosferei (“Pescăriţă la Granville”, “Stradă la Vitré”, “Plajă la ocean”), realizate într-o factură largă şi sigură, în care tuşele sugerează formele, culorile şi lumina.

Întors în ţară, Grigorescu s-a concentrat timp de două decenii asupra transpunerii în pictură a vieţii satului nostru şi a priveliştilor ţării, evocând trăsăturile fizice ale poporului şi atmosfera specifică a peisajului românesc, pentru care Al. Vlahuţă l-a numit “rapsod al pământului nostru”. El a relevat într-o viziune optimistă frumuseţea fizică şi morală a ţăranului român, integrat mediului său de viaţă (“Ţăran de la munte”, “Ţărancă voioasă”, “Ţărancă tânără”, “Cioban”).

Varietatea tipurilor din pictura lui Grigorescu este întregită de lucrări ca “Mocanul”, în care personajul masiv, monumental, cu chipul îngândurat şi dârz, este una dintre cele mai autentice redări ale ţăranului de la munte, sau ca portretul caricatural al aşa-numitului “Vechil”. Grigorescu a reflectat, la un nivel neatins în pictura românească de până la el, viaţa oamenilor simpli.

În tablourile care reprezintă casele mizere din marginea satelor (“Coliba”, “Bordei”, “Târlă părăsită”, “Ţăran pe prispă”), el a redat cu o vădită nuanţă critică imaginea traiului ţăranilor săraci. Peisajele lui Grigorescu, însufleţite cel mai adesea de prezenţa omului în mijlocul naturii, mergând sau întorcându-se de la muncă (“Fete lucrând în poartă”, “Hanul de la Orăţii”, “Drum greu”), subliniază poezia priveliştilor de deal şi de câmpie, a drumurilor de ţară, a colţurilor de pădure şi a luminişurilor, pictate în zilele de vară însorite sau în lumina dulce a toamnei.

Grigorescu a dat peisajelor sale o mare strălucire şi luminozitate (“Luminiş”, “Printre dealuri şi muscele”) şi a încetăţenit în arta noastră plein-air-istă.

De-a lungul întregii sale activităţi a cultivat cu deosebită măiestrie portretul, în pictură şi în desen, dovedind un excepţional talent în transpunerea psihologiei individuale şi sociale a modelelor sale (ex. “Portretul marelui ban Năsturel Herescu”; seria portretelor de evrei, portrete delicate de femei sau portretul-compoziţie “Amatorul de tablouri”).

Maturizarea pictorului, evoluţia lui lăuntrică sunt exprimate cu fidelitate în toată seria de autoportrete (ex. Cele din 1857, 1868 ş.a.). Pasionat desenator şi acuarelist, Grigorescu a lăsat nenumărate schiţe pline de vervă, cu o notaţie sintetică a atitudinilor, mişcărilor, fizionomiilor sau lucrărilor de sine stătătoare de mare valoare artistică (“Înmormântare la ţară”, “Cap de ţigăncuşă”, “Femeia în roşu”).

În ultimii ani ai vieţii a lucrat o serie de tablouri în care a înlocuit observaţia directă şi sentimentul sincer cu o prezentare idilică. Grigorescu a pictat însă şi în aceşti ani, alături de imagini de ciobani, ciobăniţe şi de care cu boi executate în serie, într-o tonalitate deschisă, spălăcită (aşa numita “fază albă”), tablouri de o autentică factură realistă.

Colorist de mare sensibilitate şi prospeţime, Grigorescu a fost receptiv la inovaţiile impresioniştilor, cu ale căror opere a venit în contact în perioadele petrecute în Franţa, fără a renunţa însă niciodată la soliditatea desenului, la adevărul obiectiv al imaginii, dezvoltându-şi necontenit viziunea realistă.

Prin realismul şi măiestria excepţională, prin sinceritatea şi lirismul ei, creaţia lui Grigorescu a reuşit să determine în pictura românească, dominată până la el de preceptele rigide şi schematice ale academismului, şi a ridicat-o pe aceasta la o înaltă treaptă de dezvoltare.

Opera sa a legat strâns arta de popor şi a avut un rol decisiv în formarea marelui pictor Ion Andreescu, o puternică influenţă stimulatoare asupra artiştilor de frunte din acea vreme şi generaţiile următoare, precum şi asupra formării interesului pentru artă în marele public.

1838 – se naste la 15 mai in comuna Pitaru cel de-al saptelea copil al sotilor Ion si Ruxandra Grigorescu, marele pictor Nicolae Grigorescu

1843 – moare tatal pictorului. Ruxandra se muta impreuna cu copii la o sora in Bucuresti

1848 – Nicolae intra ucenic la pictorul Anton Chladek

1850 – paraseste atelierul lui Chladek; incepe sa picteze si sa vanda iconite

1853 – picteaza icoane pentru biserica din Baicoi

1854-56 – picteaza mai multe icoane pentru manastirea Căldăruşani

1856 – solicita fara succes o bursa de studii in strainatate

1856-57 – picteaza biserica manastirii Zamfira

1857 – participa la concursul pentru o bursa in Italia. Este respins in favoarea lui C. I. Stancescu care avea studii pregatitoare.

1858-61 – picteaza biserica manastirii Agapia. In toamna lui 1861 obtine o bursa de studii la Paris datorita interventiei lui Mihail Kogalniceanu

1862 – lucreaza o vreme ca elev al Scolii de bele-arte, in atelierul lui Sebastien Cornu; in timpul verii lucreaza la Barbizon.

1863 – poseda un mic atelier propriu la Paris, in rue du Cherche-Midi, 23

1863-64 – executa numeroase copii dupa vechii maestri, la Luvru

1864 – intreprinde o calatorie in tara, din iulie pana in octombrie

1867 – participa cu 6 paze la Expozitia Universala din Paris. Vine in tara , picteaza scene si peisaje la Caldarusani, Targoviste, Campulung si Rucar

1868 – participa la expozitia marilor pictori din Barbizon. Napoleon al III-lea ii cumpara 1 tablou. Expune pentru prima oara la Salonul din Paris.

1869 – expune la Salonul din Paris 2 tablouri. In mai revine in tara.

1870 – expune 26 de panze la “Expozitia artistilor in viata”. I se acorda medalia de aur pentru “Portretul marelui ban Nasturel Herescu”

1872 – expune “Tiganca la Ghergani” la Gebauer

1873 – la 1 ianuarie se deschide expozitia organizata “Societatea Amicilor Belelor-Arte”, la care contributia lui Grigorescu numara 146 de lucrari. In acelasi an pictorul participa si la Expozitia Universala din Viena

1873-74 – porneste intr-o lunga calatorie in Italia, trecand mai intai prin Viena si coborand apoi in Trieste catre Venetia, Roma si Napoli. Iarna deseneaza dupa nud intr-o academie din Roma. Revine in tara prin Grecia si Constantinopole

1874 – in iulie se afla la Bacau unde va ramane cu mici intreruperi pana la sfarsitul anului. Picteaza “Evreul cu caftan”

1875 – la cea de a treia expozitie a “Societatii Amicilor Belelor-Arte” expune subiecte rustice si studii aduse din Italia si de la Bacau. Pleaca apoi in Franta , unde picteaza prima serie a vederilor din Vitre.

1877 – sub pseudonimul N. Dio expune la Salonul din Paris un portret de evreu

1877-78 – participa la Razboiul pentru independenta ca reporter artistic; executa mai multe sute de desene si cateva studii in ulei, de care se va servi mai tarziu, in compozitiile consacrate razboiului

1879 – se afla iarasi la Paris

1880 – expune cu mare succes “Evreul cu gasca” la Salonul din Paris

1881 – mahnit de nepasarea oficialitatii, nutreste intentia de a se expatria. Organizeaza o mare expozitie personala. Participa la “Expozitia artistilor in viata” cu cateva opere capitale, printre care si “Vechilul”

1882 – expune la Salonul din Paris una din panzele sale preferate, “ Un colt din atelierul meu”. In tara este prezent la expozitia de la Stavropoleos

1883-84 – calatoreste in Franta, in Bretania si aprope de Paris, la Brolle. Picteaza marine, peisaje cu figuri, noi vederi din Vitre

1885 – termina “Atacul de la Smardan”, marea panza comandata artistului la 1878 de primaria capitalei. Expune la “Intim Club” 47 de lucrari printre care numeroase desen si uleiuri inspirate din razboiul la care participase

1886 – deschide o noua si stralucitoare expozitie in tara. Picteaza la Posada, unde va reveni si in anii urmatori

1889 – participa la Expozitia universala din Paris si la Salonul Ateneului Roman de curand inaugurat

1891 – deschide o expozitie personala la Ateneu

1895 – expozitie personala la Ateneu

1896 – picteaza “Luminisul” si “Printre dealuri si munti”

1897 - expozitie personala la Ateneu

1900 – este invitat sa participe la Expozitia Universala din Paris, dar se retrage in ultimul moment, nemultumit de locul acordat tablourilor sale. Deschide o expozitie personala la Ateneu

1901 - expozitie personala la Ateneu

1902 - expozitie personala la Ateneu

1903-04 – picteaza la Agapia si Varatec

1905 – ultima expozitie personala la Ateneu

1906 – expozitie retrospectiva

1907 – se stinge din viata la Campina, la 21 iulie, lasand neterminata una dintre compozitiile infatisand “Intoarcere de la balci”